Sunetul muzicii se auzea la ei în casă până în noapte târziu.Părinţii lor au iubit muzica şi I-au învăţat şi pe ei să o iubească. Muzica şi cântarea e ceva cu care au fost crescuţi de mici. Şi chiar dacă au inceput cu a bate tobele mici de fanfară, legate după gât, de la poartă până la capătul grădinii,…cu timpul au evoluat. Ceva în sângele lor le spune că muzica trebuie să aibă ritm şi ceva mai multă gălăgie.
Sunt fraţi, aceeaşi mamă, acelaşi tată şi aceleaşi surori. Numele trupei este de fapt numele familiei lor DECEAN –
nume pe care îl consideră o binecuvântare şi o moştenire lăsată de tatăl lor! Băieţii familiei s-au grupat ca şi
formaţie muzicală creştină într-un început timid încă din anul 1988.
Când dorinţa de a sluji pe Dumnezeu, atât în biserici cât şi de a face evanghelizare prin muzică s-a
transformat într-o viziune, au hotărât să se pregatească special în acest sens. Pe atunci formaţia avea în
componenţă:
Augustin – lead vocal, chitară/ Simion – claviaturi, vocal/ Nicu – chitară acustică, clape, vocal/
Vasile – bass. Stilul de muzică era unul destul de diferit de ceea ce se cânta în acei ani în România (stil cu o
uşoară tendinţă spre pop). Originalitatea muzicală instrumentală, armoniile vocale, cât şi repertoriul cu un mesaj
original şi direct – au făcut ca grupul DECEAN să fie invitat cu diferite ocazii (evanghelizări ţinute în biserici
evanghelice sau pe stadioane, în case de cultură sau cinema; întâlniri şi tabere de vară pentru tineret).
Festivalul “CRISTIA”
1991, 1992, 1994 Făget, Cluj – Napoca
Cruciada de Evanghelizare Iunie – August 1995, Stadionul Steaua CFR Cluj – Napoca
Albumul de debut “DECEAN – Cântec Nou (1995)”, este produsul celor mai frumoase compoziţii proprii, de la
începuturi şi până în acel an. Credinţa în Dumnezeul Adevărat, părtăşia şi slujirea prin cântare, au fost
“motto-urile” care au ţinut unită această formaţie, împotriva tuturor evenimentelor care s-au perindat în vieţile
lor particulare, cât şi în cea a marii familii. Odată cu căsătoria unuia dintre baieţii grupului, Nicu cu Carole şi
plecarea lor în Statele Unite (perioada septembrie 1996 – aprilie 1999), în cadrul grupului au intervenit unele
schimbări, prin introducerea mezinului Mihai la bass şi retragerea lui Vasile şi Simion. Departe de ţară, dorinţa de
slujire rămâne ca un foc arzând în inima lui Nicu, care odată cu decesul tatălui său Augustin (iunie 1997),
hotărăşte să se intoarcă în România împreună cu familia şi să slujească ca misionar.
Urmează un timp de pregătiri intense, studiu şi prelucrare a pieselor atât în Statele Unite cât şi în România în
vederea înregistrării celui de al doilea album “DECEAN – Deschide Cartea (2000)”. Alături de membrii oficiali ai
trupei, DECEAN a avut onoarea în al avea alături pe Rick May (toboşarul live al lui DC Talk). Piese ca şi “Deschide
Cartea”, “Eşti Tu Gata ?”, “Vechiul În Nou” aduc acel sunet, ritm şi impuls al rockului, iar efectul de balada,
armonie şi stil e simţit în piese ca “Schimbarea”, “Astăzi”.
“După o perioadă de 5 ani, pauză în care stilul lor s-a rafinat şi talentul li s-a cristalizat, trupa DECEAN
revine în forţă cu schimbări atât în componenţă cât şi în viziune muzicală şi mesaj. Vasile, basistul trupei s-a
retras pentru a se dedica mai mult familiei, noul basist al albumului 2000 “Deschide Cartea” fiind Mihai, acesta
dovedindu-şi calităţile şi prin integrarea perfectă în trupă. Genul abordat de data aceasta este rock, gen care
susţine versuri de o adevarată valoare şi nu mai sunt doar refrene repetate la nesfârşit, fără conţinut. Noul album
este un îndemn la trăirea unei vieţi sfinte iar modul în care oricine poate fi pe placul Domnului este arătat chiar
de numele albumului: Deschide Cartea, adica Biblia, Cuvântul Sfânt şi infailibil al lui Dumnezeu.”
(Gigi Lohanel – Revista ALO – Ianuarie 2001)
După lansarea celui de al doilea album, grupul DECEAN a susţinut o serie de concerte, precum şi participarea
la un turneu şi un festival.
“Coffee House” în Târgu- Mureş a fost gazda lor de două ori: 18 martie 2000 şi 10,11 noiembrie 2000. Alte două
concerte au fost susţinute la “Centrul Creştin Suceava” între 30-31 septembrie 2000, iar pe data de 13 octombrie
2000 la “Centrul Creştin Oradea”.
Împreună cu alte trupe româneşti şi internaţionale au participat la turneul organizat de New Generation în luna
iunie 2000 (Timisoara/ Bistrita/ Cluj-Napoca/ Mangalia/ Târgu-Mureş). Tot în vara lui 2000, în perioada 19-25 iulie
au avut onoarea de a participa la Festivalul SOZO (festival de muzică creştină) organizat în oraşul Baja, Ungaria.
“Anul 2000 poate fi considerat un nou început al trupei, baieţii fiind hotărâţi să lanseze noi albume. În
fază avansată se află acum un proiect de praise si worship în care au şi un invitat surpriză, iar dacă “Deschide
Cartea” poate fi achiziţionat doar de fanii genului rock, proiectul de anul acesta nu trebuie să lipsească din
fonoteca nici unui ascultator de muzică creştină. Să continuăm să ne rugăm în continuare pentru trupa DECEAN
deoarece împreună suntem cu toţii părtaşi ai harului Domnului nostru ISUS !”
(Gigi Lohanel – Revista ALO – Ianuarie 2001)
Albumul decean[praise] este înregistrat la Studioul Mesaj, studio cu care DECEAN colaborează încă de la
primul album (Cântec Nou 1995). Nick călătoreşte în State destul de des, timp în care lucrează împreună cu Rick May
la înregistrarea tobelor, mixajul albumului şi masterizarea acestuia. Fără ajutorul şi aportul adus de Rick, sigur
albumul nu ar fi ”sunat” aşa de bine. Rick este un toboşar de excepţie şi pe lângă aceasta are calităţi
extraordinare de producător şi inginer de sunet.
Astfel în vara anului 2001, trupa DECEAN lansează un nou album – decean[praise]; piesele nu mai sunt
compoziţii proprii, sunt piese de laudă şi închinare traduse şi adaptate. Pe album apare ca invitat special, Tina
Timofte (Contrast, 321) care cântă solo la piesa „Te iubesc aşa de mult”.
Datorită oamenilor care s-au implicat în acest proiect, rezultatul este un stil nou, un sound nou, o nouă viziune.
Această viziune este o provocare pentru toţi oamenii, la o trăire zilnică într-o închinare autentică, în duh şi-n
adevăr.
Deasemenea apar şi câteva modificări în componenţa trupei.
Ninio, un alt „DECEAN” se alătură băieţilor, înlocuindu-l pe Nick la clape. Nick devine pentru prima oară „frontman”
În acelaşi timp trupa începe să folosească toboşar live, fapt care duce la schimbarea completă a prezenţei scenice
şi totodată dă o altă alură întregii trupe.
Din 2001 şi până în prezent DECEAN foloseşte mai mulţi toboşari colaboratori, cum ar fi: Cristi Trâncă
(Cluj), Paul Barbura (Timişoara) şi Marius Popa (Cluj).
Odată cu apariţia acestui album de praise, au apărut deasemenea şi multe oportunităţi de a cânta atât în
ţară cât şi în străinătate.
Evenimente mai importante unde a cântat şi a participat trupa DECEAN:
Festivalul Sunetul Luminii, Craiova – 2001 şi 2003
Festivalul New Generation – 2001, 2002 şi 2004
Festivalul Sozo – Baja, Ungaria – Iulie 2001, 2002, 2003 şi 2004
Turneu Suedia – Aprilie 2002
Festivalul Agapeo – Şiria, Arad 2003
Qvo Vadis – Cluj-Napoca 2004 şi Arad 2005
Tabere Peniel – 1997, 2000, 2003, 2004 şi 2005
RNT – Câmpulung Moldovenesc şi Ocna-Mureş 2005
Biserici, Centre Creştine şi Evanghelizări – fără număr... :)))